You were the plan, Tom
Music:
Tot Street Kings (2006): finalul. La finalul unei lungi anchete (se pare că filmul nu e extraordinar dar eu mă uit la scene luate separat) Tom Ludlow află că fusese influenţat, fără să-şi dea seama, pentru a imobiliza un poliţist corupt la care nimeni nu ar fi putut – altfel – să ajungă.
Planul lui fusese diferit de realitate: la întrebarea Care e fost planul? replica superiorului din final este “You where the Plan, Tom”.
Replica dă sens multor situaţii în care nu mai vedem care e planul, al nostru sau al celorlalţi. În acel moment poate că lucrurile stau altfel: noi înşine suntem planul. Pentru alţii, pentru o situaţie, pentru o instituţie, o asociaţie, nişte categorii de oameni.
Sunt lucruri pe care doar eu pot să le fac, dar nu ştiu asta de la început. Uneori însă, sentimentul că lucrurile nu merg – pentru mine, pentru cei din jur – e semnul că poate că eu voi putea să fac lucrurile să meargă: e ceva ce doar eu pot face, aşa cum sunt atâtea lucruri care nu s-au pus în mişcare decât printr-un anume om şi nimeni altcineva.
Replica e foarte bună, pentru oferă alte scenarii: dincolo de cele două filosofii de bază– fac lucrurile să se schimbe sau aştept semnele sorţii, mai există un scenariu care e la mijloc între ele: nu văd ce e de făcut pentru eu pot fi planul, exact prin ceea ce sunt, în acest moment.
In termeni contemporani, morala povestii o gasim la Richard Branson, spre exemplu: Let’s do it!
