“It’ s just you and me” – Care (mai) e limita dintre afaceri şi viaţă personală?
În Street Kings (2006) Tom Ludlow (Keanu reeves) investighează o pistă “ciudată”, doi suspecţi care au omorât un poliţist. Povestea este sau pare complicată, oricum la un moment dat ajunge la un traficant afro-american, tot ce vrea de la el este informaţia pentru a merge mai departe. Il are la mână cu niste droguri, dar il roaga sa intre in puscarie o zi, pentru a afla un nume. “Nu am nimic cu tine, Pe ei îi vreau. It s just you and me”. E o afacere de o clipă. O secundă. O înţelegere.
Sunt multe astfel de momente în viaţă. Cineva vrea ceva pentru o clipă de la mine, sau eu vreau pentru o clipă ceva de la altcineva. In cazul filmului, Ludlow îl avea la mână pe tip cu ceva, totuşi scena are ceva ataşant: e o înţelegere de o secundă: între noi doi.
Lumea pare făcută din înţelegeri de o secundă între 2 oameni. SImţi asta în filmele cu mafioţi, când o sumă de relaţii dispar într o secundă pentru că un anumit boss dispare. Dar asta e valabil în fiecare zi: dacă ştiu să zâmbesc sau să mă explic, primesc mai repede biletele de autobuz, primesc bucătica mai bună de carne, primesc pauza de ţigară, primesc…
O linişte adâncă pare să se ridice ca un zid între cele două priviri, ca o rupere a filmului sau o blocare a lui: It’s just you and me. Ca şi cum suntem doar noi doi aici, avem nevoie fiecare de câte ceva ca să mergem mai departe, dar şi ca să scăpăm unul de altul, avem nevoie să se întâmple ceva între noi, ceva ce nu e neapărat secret faţă de alţii dar e atât de personal, şi atât de urgent, încât devine secret.
Vestita poveste “It was just business, nothing personal”- era valabilă pentru vremea în care afacerile se făceau liniştit, una pe lună, apoi te întâlneai cu prietenii în oraş. Dar când fiecare face zilnic zeci de tranzacţii de care viata lui depinde– chiar şi prinderea autobuzului e uneori o problem de care depinde viaţa mea profesională – atunci fiecare din aceste momente de business devin personale. Pe măsură ce suntem implicaţi, alergăm, avem nevoie de tranzacţii – fie şi de o informaţii – tot ce parea business devine personal.
Ne putem întreba dacă societatea nu e bazată mai curând pe astfel de mii de înţelegeri decât pe contracte oficiale, iar asta la toate nivelele. Dar, mai mult decât o discuţie economic sau politică, interesant e felul în care vieţile noastre se comprimă şi ajug să negocieze “ca viaţă” într-o secundă. Atunci când e cazul, iar cazul este tot mai des.
Lumea pare să fie mereu controlată de la o clipă la alta (deşi niciodată condusă) de cei care ştiu să să ridice sau să coboare nivelul discuţiei (in funcţie de situaţie) de la funcţie sau statut la omul din mine sau din faţa mea: cei care stiu să ducă discuţia de business pe linia sigură, simplă, unică, dar mereu şocant de nouă a lui “it s just you and me”.
